Chirurgul plastician Florin Popa candidează pentru şefia CM Olt

Medicii se pot înscrie şi astăzi pentru Consiliul Colegiului Medicilor Olt, structură formată din 13 membri din care va fi ales viitorul preşedinte. Reprezentanţii Colegiului Medicilor (CM) Olt nu au publicat lista cu doctorii care s-au înscris până acum în această cursă. Candidaturile vor fi validate marţi.

Conform unor surse, printre cei care şi-au depus candidaturile se numără medicii Ecaterina Buzău, chirurgul Gabriel Chiriac, legistul Liviu Radu, medicul Marinache Costache şi câţiva medici de familie. În cursă va intra şi chirurgul plastician de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, Florin Popa.

Candidaturile vor fi validate marţi de Comisia Electorală Olt, ce este prezidată de medicul Viorica Calafeteanu.

Colegiul Medicilor Olt organizează alegeri pentru organele de conducere, turul I, în zilele de 1-2 martie. Medicii pot vota între orele 8.00-20.00. Dacă nu se vor prezenta la vot două treimi din numărul membrilor cu drept de vot, se va organiza turul al doilea, în data de 13-14 martie.

Consiliul Judeţean al Colegiului Medicilor Olt este format din Biroul Executiv care are, în prezent, în componenţă 13 membri: Marinache Costache, Viorel Rădulescu, Emilia Răileanu, Mihai Ungureanu, Liviu Radu, Cătălina Mălăgeanu, Cornelia Dumitrescu, Cătălina Buzărnescu, Marcel Popa, Gabriel Chiriac, Radu Stoica, Ecaterina Buzău şi Ileana Mihăilescu.