Patru persoane sunt în carantină, în Slatina. Ce meniu primesc pacienții și cine îl furnizează

Potrivit ultimelor informații, la nivelul județului sunt patru persoane intrate în carantină, fiind izolate într-un spațiu din Slatina, ce este secret.

„Intrarea în centrele de carantină s-a făcut în prezența și de către reprezentanții DSP Olt. S-a recoltat proba unu pentru determinarea infecției umane cu noul coronavirus, de către personalul de specialitate din DSP Olt”, se arată într-un comunicat al DSP Olt.

Cei patru aflați în carantină, dintre care doi sunt șoferii de tir, primesc un meniu ce este furnizat de către Spitalul Județean de Urgență Slatina.

„Hrana este asigurată în regim de meniu compus din mic dejun, prânz și cină, de către DSP Olt, în baza protocolului de colaborare cu Spitalul Județean de Urgența Slatina pentru punctul de carantina Q1. Paza incintei este asigurată de catre reprezentanții Poliției Locale. Persoanele carantinate au la dispoziție persoană de contact din DSP Olt, pentru comunicarea stării de sănătate, cât și preferințe alimentare, preferinte legate de hrană, echipamente”, mai spun cei de la DSP Olt.

DSP Olt, la nivel local au fost în izolare 592 de persoane, din care la acest moment au mai rămas 410. 176 persoane au ieșit din monitorizare, patru sunt carantinate, iar două sunt internate la Spitalul Slatina.