Șase angajați de la Spitalul Slatina și patru polițiști olteni, teste pozitive la SARS-COV2

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat miercuri, 15 iulie, 407 cazuri COVID-19 pentru județul Olt, ceea ce înseamnă că sunt 13 infectări noi față de raportarea anterioară.

Astfel, în afara celor trei angajați de la CEC Slatina, au mai primit rezultate pozitive șase cadre medicale din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina, trei fiind de la UPU Slatina (o asistentă și doi brancardieri) și trei asistente ce au fost testate la revenirea din concediu de odihnă sau medical mai lung de cinci zile.

Totodată, patru polițiști olteni au virusul, aceștia lucrând la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, la Serviciul Investigații Criminale și la Proximitate Slatina.

Până astăzi, 15 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 34226 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 24155 au fost externate, dintre care 22049 de pacienți vindecați și 2106 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.