Au început înscrierile la Academia de Poliție. Sunt aproape 500 de locuri fără taxă

Oltenii care doresc să se înscrie la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” o pot face în perioada 17-27 iulie 2020, fiind 588 de locuri scoase la concurs. Dintre acestea 100 sunt cu taxă, la Facultățile de Poliție, de Poliție de Frontieră, de Jandarmi, de Științe Juridice și Administrative și de Pompieri.

Cererile de înscriere se pot depune, inclusiv, în zilele de sâmbătă și duminică.

În vederea constituirii dosarului de recrutare, candidații depun documentele solicitate până la data de 04 august 2020. Tot până la aceeași dată, se va realiza evaluarea psihologică a candidaților la unitatea de recrutare, conform planificării. Avizul psihologic va fi introdus în dosarul de recrutare de către compartimentul de specialitate.

Taxa de înscriere la concurs se achită de către candidații declarați apt psihologic, în perioada 28 iulie – 07 august 2020 (data operațiunii bancare), potrivit precizărilor publicate pe site-ul oficial al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, la secțiunea Admitere.

Proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice va avea loc în perioada 24 – 29 august 2020, iar proba de evaluare a cunoștințelor între 01 – 02 septembrie 2020. Ambele probe vor avea loc la centrele zonale de selecție, potrivit arondării unităților de recrutare.

În vederea susținerii probelor de admitere, candidații vor avea asupra lor cartea de identitate/pașaportul, iar în cazul probei de evaluare a performanței fizice și echipamentul sportiv necesar. Rezultatele obținute de candidați se centralizează la Academia de Poliție și se afișează pe site, în ordinea mediilor obținute la proba de evaluare a cunoștințelor.

Contestațiile la proba de evaluare a cunoștințelor se transmit online la adresa admitere@academiadepolitie.ro, în data de 05 septembrie 2020 și se soluționează la sediul Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza”, în perioada 06 – 07 septembrie 2020.

Urmează examinarea medicală care se va realiza, în perioada 08 – 24 septembrie 2020, potrivit prevederilor Ordinului m.a.i. nr. 105/2020, pentru candidații care se încadrează în numărul de locuri scoase la concursul de admitere, în ordinea descrescătoare a mediilor obținute la proba scrisă. Academia de Poliție afișează, la finalul fiecărei zile, situația candidaților care au finalizat examinarea medicală, succesiv, până la completarea numărului de locuri scoase la concursul de admitere. Sunt declarați admiși candidații care au fost declarați apt medical, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere.

Rezultatele finale ale admiterii vor fi aduse la cunoștința candidaților prin afișare pe site-ul oficial al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, până la data de 26 septembrie 2020.

Toate detaliile despre procedura de admitere, numărul de locuri aprobate pe facultăți, formularele și documentele necesare completării dosarului de recrutare și alte date de interes sunt postate pe site-urile Ministerului Afacerilor Interne (https://www.mai.gov.ro/…/institutii-de-invatamant-formare-…/), Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, inspectoratelor generale și ale unităților de recrutare.