Dosarul privind obținerea ilegală de permise de conducere, ramificații și în Olt. 3.000 de euro prețul unui astfel de carnet

Polițiștii și procurorii au efectuat miercuri, 14 octombrie, 41 de percheziții, în 19 județe și în București, pentru destructurarea unei grupări infracționale, formată din cetățeni români și străini, care ar fi facilitat obținerea ilegală de permise de conducere românești, prin preschimbarea unor permise contrafăcute eliberate de autorități din alte state.

Dosarul are ramificații și în Olt.

„Activitățile se desfășoară în județele Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Olt, Prahova, Teleorman, Vaslui, Vâlcea și în municipiul București, în cadrul unui dosar penal ce vizează implicarea mai multor persoane în obținerea ilegală de permise de conducere româneşti,prin preschimbarea unor permise contrafăcute eliberate de autorităţi din alte state. Acțiunea reprezintă o continuare a activității din data de 8 iulie a.c., (dată la care au fost puse în executare 61 de mandate de percheziție domiciliară și 79 de mandate de aducere), ancheta fiind inițiată, în luna martie 2020, în Ploiești și fiind apoi extinsă în mai multe județe ale țării și în municipiul București”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.

Polițiștii au stabilit că, începând cu a doua jumătate a anului 2019 şi până în prezent, în județele Dâmbovița, Ilfov și în municipiul București, s-ar fi constituit un grup infracțional organizat, compus inițial din nouă membri (cetățeni români și străini), la care ulterior au aderat și alți cetățeni români.
Grupul era specializat în săvâşirea de infracţiuni din sfera criminalităţii informatice, precum și infracțiuni de fals și de corupție.

„Scopul grupului l-ar fi reprezentat obținerea de venituri ilicite, prin înlesnirea obţinerii contra-cost și în mod fraudulos a unor permise de conducere pentru mai mulţi cetăţeni români care nu posedau competențele necesare obținerii dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România. Persoanele interesate de obținerea unor permise de conducere ar fi pus la dispoziția membrilor grupării datele de identificare personale, o fotografie și un specimen de semnătură, care ar fi fost transmise în străinătate, pentru întocmirea permiselor. Ulterior, documentele realizate fraudulos ar fi fost expediate în România, iar cetățenii români care intrau în posesia acestora s-ar fi prezentat la serviciile de profil pentru preschimbarea permiselor de conducere străine cu permise de românești”, se mai arată în comunicatul Poliției Române.

Astfel, o persoană ar fi trebuit să achite 3.000 de euro pentru un asemenea permis de conducere, ceea ce reprezenta diferite comisioane percepute de cetățenii români și străini.

Polițiștii au identificat peste 100 de cetățeni români, care fie ar fi obținut permise românești, fie ar fi depus documentele la autoritățile competente pentru preschimbarea permiselor obținute ilicit, o parte dintre aceștia fiind deja semnalați cu diferite încălcări ale normelor la regimul circulației rutiere.