Peste trei cazuri la mia de locuitori în Caracal, Cezieni și Perieți. Mulți olteni infectați și în alte cinci localități

O nouă ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Olt a avut loc joi, 15 octombrie, fiind adoptate noi măsuri în vederea combaterii și prevenirii răspândirii infectărilor cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul județului.

Astfel, în trei localități din Olt incidență cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile este mai mare de trei la mia de locuitori, după cum urmează: municipiul Caracal (rata de incidenţă – 3.17), comuna Cezieni (rata de incidenţă – 3,09), comuna Perieţi (rata de incidenţă – 3,05).

Potrivit unui comunicat remis de către Prefectura Olt, în aceste localităţi se aplică următoarele restricţii corespunzătoare ratei de infectare:

– desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă;

– purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.

În alte cinci localități din județ incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală de 3/1.000 de locuitori: comuna Milcov (rata de incidenţă – 2,72), comuna Dobreţu (rata de incidenţă – 2.52), municipiul Slatina (rata de incidenţă – 2,10), comuna Nicolae Titulescu (rata de incidenţă – 1.71) şi comuna Brâncoveni (rata de incidenţă – 1,59).

În aceste localităţi se aplică următoarele restricţii:

– desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30 la sută din capacitatea maximă a spațiului;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00—23:00;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului;

–  purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), falezele, zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii.

În celelalte unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Olt incidența cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5 la mia de locuitori, aici fiind aplicate următoarele restricții:

– desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 50 la sută din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00—23:00;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este este permisă fără a depăși 50 la sută din capacitatea maximă a spațiului;

–  purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), falezele, zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii.