PNL Olt suspendă campania electorală trei zile. Voiculescu: „Să plecăm frunțile cu empatie, durere, compasiune și respect pentru medic”

În semn de solidaritate cu familiile celor zece pacienți care au pierit în incendiul de la Spitalul Piatra Neamț, liberalii olteni au suspendat campania electorală pentru următoarele trei zile.

Președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, candidatul pentru funcția de senator în Parlamentul României, la alegerile din 6 decembrie, a precizat că gestul medicului, care a încercat să salveze pacienții pe care îi avea în grijă, este unul care merită respect.

„Momentele grele prin care trece România ne pun pe toți la grea încercare. După criza provocată de pandemia de Coronavirus prin care trecem, o nouă tragedie ne-a zguduit seara trecută. Drama provocată de incendiul de la Spitalul Piatra Neamț în urma căruia zece persoane și-au pierdut viața ne determină să ne plecăm frunțile cu empatie, durere, compasiune și respect pentru medicul care a pus viața pacienților mai presus de propria viață. Astfel, în semn de doliu și solidaritate cu familiile bolnavilor care au pierit în incendiul de ieri, Filiala Olt a PNL a decis să suspende orice activitate de campanie electorală pentru următoarele trei zile”, a precizat Liviu Voiculescu.

Zece pacienți diagnosticați cu COVID, ce erau intubați, au murit sâmbătă seara, iar șapte persoane se află în stare gravă în urma incendiului de pe Secția de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.

Medicul are arsuri grave, duminică dimineață fiind transferat în Belgia.