Declarație pentru toți părinții elevilor olteni. Iacobescu: „S-a încercat să se găsească o soluție pentru ca părinții, profesorii și elevii să fie protejați”

Părinții elevilor olteni trebuie să completeze, zilele acestea, o declarație prin care se obligă „să nu înregistreze prin niciun procedeu activitățile didactice și să nu le multiplice sub nicio formă fără acordul cadrului didactic”. Mai mult de atât, părinții sunt obligați să ia toate măsurile pentru a preveni înregistrarea activităților didactice sau multiplicarea lor. Toate unitățile de învățământ au trimis către părinți această declarație în care se face referire inclusiv la prevederile articolului 326 din Codul Penal, privind falsul în declarații.

Declarația mai invocă și două articole din Legea Educației și Ordinul 5545/2020 al ministrului Educației.

Inspectorul general al ISJ Olt, Victor Iacobescu, a precizat că prin aceste declarații se încearcă protejarea elevilor, cadrelor didactice, cât și a părinților.

„Dau un exemplu, ca să înțelegeți de ce au fost trimise aceste declarații. În momentul în care mămica unui copil înregistrează o lecție, vor apărea și alți copii pe filmare. Poate să spună că dreptul la imagine al copilului este afectat. Pe de altă parte, o altă mămică nu se înțelege bine cu profesorul de română și consideră că nu își face lecția. S-a încercat să se găsească o soluție ca atât părinții, profesorii, cât și elevii să fie protejați”, a spus Victor Iacobescu.

Numărul total de elevi înscriși în anul școlar 2020-2021 este de 56.461, incluzând toate ciclurile de învățământ, inclusiv postliceal.