Liviu Voiculescu a fost ales secretarul grupului senatorilor PNL din Senatul României

Senatorul Liviu Voiculescu a depus, luni noaptea, jurământul de credință în Parlamentul României. Totodată, parlamentarul oltean a fost ales secretar al grupului senatorilor PNL din Senatul României.

Președintele PNL Olt spune că a fost emoționat când a urcat la tribuna Parlamentului României. Noul statut îl responsabilizează, încercând să conceapă și să dezvolte proiecte pentru comunitatea pe care o reprezintă în Parlamentul României.

„Am trăit cu emoție momentul urcării la tribuna Parlamentului României și citirea jurământului, este un sentiment unic. Sunt primul din familia mea extinsă care a ajuns aici, iar părinții mei sunt foarte mândri de mine. Familia mă susține în noua etapă a vieții mele. Este o funcție ce mă responsabilizează și este important ca prin demersul meu să dezvolt comunitatea pe care o reprezint”, a spus Voiculescu.

Pe 6 decembrie, Liviu Voiculescu a fost ales senator, candidând pe listele PNL Olt.