Începe vaccinarea oltenilor cu vârsta de peste 65 de ani și a bolnavilor cronici. Programarea la vaccinare se poate face și la medicul de familie

Potrivit Prefecturii Olt, începând cu 15 ianuarie, începe vaccinarea în etapa a II-a împotriva virusului SARS-COV2.

Etapa II cuprinde următoarele categorii:

– vaccinarea beneficiarilor din centrele de îngrijiri rezidențiale, care se va efectua prin două echipe mobile de vaccinare, în perioada 15 – 20.01.2021;

– celelalte categorii de persoane:  adulți cu vârsta peste 65 ani, persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă și lucrători care desfășoară activități în domenii – cheie, esențiale, începând cu data de 18.01.2021.

În categoria bolilor cronice se încadrează oricare dintre următoarele afecțiuni: diabet zaharat, obezitate, alte boli metabolice, inclusiv congenitale, afecțiuni cardiovasculare, afecțiuni renale, afecțiuni oncologice, afecțiuni pulmonare, afecțiuni neurologice, inclusiv sindromul Down, afecțiuni hepatice moderate/severe, afecțiuni autoimune, imunodepresii severe (pacienți transplantați, cu consult medical prealabil, pacienți care urmează terapii biologice sau terapie de lungă durată cu corticosteroizi, pacienți infectați cu HIV/SIDA).

Persoanele cu vârsta de peste 65 de ani se pot programa la vaccinarea împotriva COVID-19 utilizând oricare dintre următoarele modalități:

– prin medicii de familie;

–  individual, prin intermediul platformei RoVaccinare (https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/auth/login);

– prin contul unui aparținător, prin intermediul platformei online (de pe un cont se pot înscrie până la 10 persoane);

– prin apel telefonic la call center unic (0214144425) sau la call center-ul suport destinat județului Olt (021.414.44.49), e-mail: ot.callcenter@vaccinare-covid.gov.ro;

– prin structurile de asistență socială de la nivelul U.A.T.-urilor.

Persoanele adulte sub vârsta de 65 de ani, cu afecțiunile cronice menționate, se pot programa pentru vaccinare prin medicii de familie pe lista cărora sunt înscriși. În cazul în care nu au acces la medicul de familie propriu, se pot programa prin următoarele modalități:

– prin intermediul oricărui alt medic de familie;

-prin apel telefonic la call center unic (0214144425) sau la call center-ul suport destinat județului Olt (021.414.44.49), e-mail: ot.callcenter@vaccinare-covid.gov.ro;

– prin structurile de asistență socială de la nivelul U.A.T.-urilor.

Persoanele eligibile se pot programa pentru vaccinare indiferent dacă au sau nu asigurare de sănătate.

Beneficiarii centrelor de îngrijire rezidențiale vor fi vaccinați de două echipe mobile, iar pentru restul categoriilor de persoane din etapa a II-a de vaccinare vor fi disponibile în județ 8 centre de vaccinare comunitare, la nivelul a 6 localități.

Centre de vaccinare Olt:

  1. Slatina – C.N. Agricol ”Carol I” – centrul nr. 1 (parter)        str.  Strehareț, localități arondate: Com.Bălteni, Com.Brâncoveni, Com.Brebeni, Com.Cârlogani, Com.Coteana, Com.Cungrea, Com.Curtişoara, Com.Dobroteasa, Com.Găneasa, Com.Grădinari, Com.Ipoteşti, Com.Mărunţei, Com.Milcov, Com.Movileni, Com.Oporelu, Oraș. Piatra-Olt, Com. Osica de Sus, Com. Perieti, Com.Pleșoiu, Com.Priseaca. Centrul deservește o populație de 15.200, fiind organizate patru ture.
  1. Slatina -C.N. Agricol ”Carol I” – centrul nr. 2 (etaj 1 clase) str.  Strehareț, nr. 150 – Com.Sâmbureşti, Com.Schitu, Com.Şerbăneşti, Com.Slătioara, Com.Şopârliţa, Com.Strejeşti, Com.Teslui, Com.Tufeni, Com.Vâlcele, Com.Valea Mare, Com.Verguleasa, Com.Verguleasa, Com.Vitomireşti, Com.Vitomireşti, Com.Vultureşti. Populație 8.200, două ture;
  1. Slatina- C.N. Agricol ”Carol I” – centrul nr. 3 (etaj 1 cancelarie) str.  Strehareț, nr. 150, Slatina, populație deservită 9520, trei ture;
  2. Caracal -Clădire Administrativă Parc, str. Aleea Bibian, nr. 1, Caracal, localități deservite: Com.Rotunda, Com.Traian, Mun.Caracal Com.Bucinişu, Com.Cezieni, Com.Deveselu, Com.Dobrosloveni, Com.Dobrun, Com.Drăghiceni, Com.Fălcoiu, Com.Osica de Jos, Com.Redea, Com.Grădinile, Com.Rusăneşti, Com.Studina, populație deservită 14.622, șase ture;
  3. Balș – Cladirea Primariei Orașului Balș, subsol   str. Nicolae Bălcescu, nr. 14, Balş; localități deservite: Oraş.Balş, Com.Baldovineşti, Com.Bârza, Com.Bobiceşti, Com.Călui, Com.Dobreţu, Com.Găvăneşti, Com.Iancu Jianu,Com.Morunglav, Com.Oboga, Com.Pârşcoveni, Com.Voineasa, Com.Vulpeni; populație 8.987,     trei ture;
  4. Corabia – Sala de şedinţe – Complex San Siro,  str. Carpaţi, nr. 66A, Corabia, localități deservite: oraș Corabia, Com.Brastavăţu, Com.Obârşia, Com.Cilieni, Com.Gârcov, Com.Giuvărăşti, Com.Grojdibodu, Com.Gura Padinii, Com.Ianca, Com.Izbiceni, Com.Orlea, Com.Ştefan cel Mare, Com.Tia Mare, Com.Urzica, Com.Vădastra, Com.Vădăstriţa, Com.Vişina, Com.Vişina Nouă, Com.Vlădila, populație   14.799, trei ture;
  5. Drăgănești- Olt – Ambulatoriul de Specialitate al Centrului de Sănătate Drăgăneşti-Olt, str. Căpitan Drăgănescu, nr. 3, Drăgăneşti-Olt, localități: Oraș Drăgăneşti-Olt, Com.Băbiciu, Com.Crâmpoia, Com.Dăneasa, Com.Fărcaşele, Com.Ghimpeţeni, Com.Gostavăţu, Com.Izvoarele, Com.Mihăeşti, Com.Nicolae Titulescu, Com.Radomireşti, Com.Scărişoara, Com.Seaca, Com.Sprâncenata, Com.Stoeneşti, Com.Stoicăneşti, Com.Văleni, populație :10.857, trei ture;
  6. Scornicești – Ambulatoriul de specialitate Scornicesti (nefuncțional) Bulevardul . Muncii, nr. 21 , Scornicesti, Oraș: Scorniceşti, Orş.Potcoava, Com.Bărăşti, Com.Coloneşti, Com.Corbu, Com.Făgeţelu, Com.Icoana, Com.Leleasca, Com.Optaşi-Măgura, Com.Poboru, Com.Sârbii Măgura, Com.Spineni, Com.Tătuleşti, Com.Topana, populație: 7.749, două ture.

Reprezentanții Prefecturii Olt au precizat că fiecare centru va funcționa cu o cabină de vaccinare, urmând ca apoi să mai fie deschise și altele.

„Menționăm că, pentru început, vaccinarea pentru etapa a II-a se va desfășura într-un total de 5 fluxuri (1 cabină vaccinare/centru), câte unul pentru fiecare centru din următoarele localități: Slatina, Caracal, Corabia, Drăgănești-Olt, Scornicești, urmând ca celelalte 21 de fluxuri să fie deschise progresiv. De asemenea, precizăm că arondarea localităților pe centre de vaccinare este o măsură luată pentru eficientizarea procesului de vaccinare, însă, aceasta măsură nu împiedică o persoană să se programeze la oricare dintre centrele amenajate la nivelul județului Olt ”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Olt.