Primul deces COVID din Olt care ajunge pe masa procurorilor. Familia asistentei din Caracal cere o anchetă amplă

Familia Eugeniei Haită, asistenta de la Centrul de recuperare și reabilitare a persoanelor cu handicap Caracal, care a murit pe 26 octombrie 2020, la nouă zile după ce a fost confirmată cu virusul SARS-COV2, a făcut plângere penală.

Fiica, soțul și fratele nu înțeleg cum s-a prăpădit femeia la doar 52 de ani, mai ales că nu avea alte afecțiuni medicale grave, solicitând procurorilor o anchetă în acest caz.

În plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, familia Eugeniei Haită vorbește de ucidere din culpă, abuz în serviciu și fals intelectual și cere o anchetă privind modul în care a fost îngrijită femeia în cele nouă zile cât a stat internată în Spitalul Municipal Caracal.

„În temeiul art. 289 C.p.p formulăm plângere pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, abuz în serviciu și fals intelectual. Considerăm că trebuie verificate următoarele aspecte: care sunt elementele de diagnostic pe baza cărora s-a pus diagnosticul de bronhopneumonie virală? Tratamentul administrat a fost corect stabilit? Care sunt protocoalele și ghidurile terapeutice în baza cărora a fost administrat acest tratament? Există consimțământul informat al pacientei Haită Eugenia privind eventualele efecte adverse ale medicamentelor administrate? Care este explicația faptului că a constatat decesul un medic pneumolog și nu unul de la ATI? (…) O contribuție suplimentară a fost și mutarea abuzivă a acesteia de la secția ATI la secția TBC în ziua de 23 octombrie 2020 fără să i se facă analize, ca urmare a voinței discreționare a medicului ATI. Prin urmare, în cauză este îndeplinită atât condiția de tipicitate a infracțiunii prevăzute de art. 192, alin. 1 și 2 C.p., cât și cea de vinovăție, personalul medical responsabil de îngrijirea pacientei provocând din culpă decesul acesteia. De asemenea, neîndeplinirea de către personalul medical a obligațiilor legale cu privire la îngrijirea medicală a pacientei și cu privire la informarea corectă și cu bună-credință a familiei constituie infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută și pedepsită de art. 297 C.P. Totodată, actele medicale întocmite nu reflectă realitatea celor întâmplate în spital și nu conțin toate medicamentele ce i-au fost administrate ori conțin medicamente ce nu i-au fost niciodată administrate, fiind astfel indicii de săvârșire a infracțiunii de fals intelectual”, scrie familia în plângerea penală.

Apropiații femeii descriu în detaliu ultimele clipe din viața Eugeniei Haită (foto).

„Pe 18 octombrie 2020, în jurul orei 20.00, a fost internată pe Secția de Ginecologie, aceasta fiind singura secție cu locuri libere. În aceeași seară a început tratamentul cu diferite pastile. Cu această ocazie nu a fost informată despre tratamentul administrat, despre efectele adverse ale acestuia și nici nu și-a dat consimțământul informat cu privire la el. La 20 octombrie, Eugenia Haită a început să acuze stări de rău din cauza tratamentului administrat, și anume dureri de cap, dureri îngrozitoare de stomac, diaree. A refuzat să mai ia acele pastile și a anunțat mediul ginecolog unde era internată despre acest refuz. Pe 21 octombrie, simțindu-se din ce în ce mai rău a fost transferată la Secția ATI, în jurul orei 21.00. Medicul de gardă a dispus continuarea tratamentului administrat anterior în ciuda faptului că era evident că starea victimei se înrăutățește. Acolo i s-au efectuat analize de sânge și a fost investigată CT. S-a constatat că starea pacientei s-a înrăutățit, analizele de sânge având valori mari, peste medie la VSH, Glucoza spectrofotometrică, D-Dimeri, CRP Cantitativ, Fibrinogen. Toate aceste valori indică coagularea sanguină, infecții în organism. În data de 22 octombrie, Eugenia Haită a început să sune familia pentru a cere ajutor, reclamând faptul că în secția de ATI nimeni nu se interesează de starea ei de sănătate, acuză scăderi bruște ale saturației, stări de rău, lipsă de oxigen. Noi am sunat în repetate rânduri la spital pentru a ruga să meargă cineva la ea pentru că se simțea rău, însă fără rezultat”, mai scrie familia în plângerea penală.

Familia explică că în ciuda telefoanelor repetate, personalul medical nu se deplasa la patul bolnavei. Mai mult de atât, pentru că familia a intră în conflict cu medicul de la Terapie Intensivă, femeia este scoasă de pe această secție și transferată într-un salon TBC, deși era evident că starea femeii se agravase.

„Această ultimă amenințare (n. red. – a medicului) a fost pusă imediat în aplicare și a mutat-o pe victimă din secția ATI sub pretextul că saturația acesteia ar fi stabilă, fiind trimisă la Secția TBC. (…) Așadar, Haită Eugenia a fost scoasă din Secția ATI fără a i se face în realitate un set de analize care să ateste presupusa stare de bine a acesteia invocată de către medicul Năstase Ionuț Dragoș. Analizele efectuate imediat după mutarea sa la TBC demonstrează exact contrariul, și anume starea proastă a pacientei. Nici cel puțin un control CT nu s-a efectuat, deși starea de sănătate i se agravase în mod simțitor. Ultimul CT al pacientei a fost făcut în data de 21 octombrie când arată că infecția la plămâni avansase de la 25 la sută din momentul internării la 50-60 la sută în momentul mutării în ATI din data respectivă. Pe 24 octombrie 2020, Haită Eugenia, în jurul orei 21.00 a fost mutată din nou în secția de ATI cu saturație de 60-70 la sută. (…) Pe 26 octombrie în jurul orei 22.00 familia a fost sunată și informată de destul pacientei. (…) Deși decesul pacientei a fost unul suspect, nu s-a efectuat în cauză o necropsie pentru a se stabili cu certitudine cauza morții”, mai spun apropiații asistentei ce a murit la Spitalul Caracal.

Managerul de la Spitalul Municipal Caracal, medicul Liviu Radu, a precizat că va pune la dispoziția procurorilor toate documentele necesare, dacă aceștia vor face solicitări în acest sens. Acesta a precizat că, inițial, femeia a refuzat tratamentul prescris de către medici.

Potrivit familiei, Eugenia Haită, în timpul programului de lucru, a fost testată pe 14 octombrie pentru depistarea virusului SARS-COV2. Pe 18 octombrie a fost sunată de cei de la DSP Olt care i-au comunicat că ea și cu alte trei colege au rezultat pozitiv. Cele patru femei au mers la Spitalul Caracal unde au fost investigate de către medici. Investigațiile cu Computerul Tomograf au arătat că Eugenia Haită are plămânii afectați în proporție de 25 la sută, în schimb colegele ei aveau afectare de doar 5 la sută sau deloc. Singura care rămâne internată este Eugenia Haită, femeia ajungând, inițial, pe Secția de Ginecologie, singura care la acel moment, 18 octombrie, avea locuri libere. A murit pe 26 octombrie pe Secția ATI a Spitalului Caracal, fiind raportat ca și deces din cauza COVID.