Incendiu, la Corbu. Proprietarul a fost transportat la UPU Slatina

Un incendiu puternic a izbucnit, vineri, 22 ianuarie, în localitatea Corbu, acoperișul unei anexe gospodărești fiind cuprins de flăcări.

Pompierii Stației Scornicești au acționat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. În sprijinul militarilor au acționat și pompierii Serviciului Privat pentru Situații de Urgență OMV Petrom, cu o autospecială de stingere.

Potrivit ISU Olt, proprietarul locuinței a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la UPU Slatina.

„La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la acoperișul anexei și la bunurile din interior, cu posibilități de propagare la casa aflată în continuarea anexei. Proprietarul locuinței, în vârstă de 75 de ani, conștient și cooperant, cu o plagă de aproximativ cinci centimetri la membrul superior drept, a fost asistat de echipajul SMURD și transportat la UPU Slatina. Localizarea rapidă a incendiului a redus semnificativ pagubele, locuința fiind salvată în totalitate. Intervenția a durat aproximativ două ore și jumătate”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu.

Pagubele materiale au fost însemnate, pentru că în urma incendiului au ars acoperișul anexei, pe circa 110 metri pătrați, electronice, electrocasnice, mobilier, aproximativ 500 de kilograme de cereale și un metru cub de material lemnos.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost coșul de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile.